titireze

In noua viziune a lumii ca 'varteje', 'bucati din curgerea' de... energie, caci asta pare ceea ce noi numim existenta, toate 'entitatile', si prin asta inteleg si ceea ce in acest moment nu consideram ca ar avea suflet, se agita si se invart ca niste titireze care incotro, cautandu-si rostul si mergand chiar pana la a nega existenta intregului. Suna familiar?

Chiar daca toate sunt parti ale aceluiasi intreg, deoarece acest intreg este inteligent si constient, fiecare parte din el va avea aceleasi proprietati dar la nivelul propriu specific.

Aceasta este o erezie pe care cu siguranta ca ortodoxul din mine nu o va trece usor. Prin urmare, mai ales pentru ca informatiile de unde stau eu sunt cam... diafane, sa-i zicem ipoteza.

Voi atrage insa atentia asupra catorva aspecte cu privire la transgresiunea intelesului iertarii si iubirii din partea mistica (religioasa) catre partea noii viziuni care desi are un aspect de stiinta, e cam la limita si cu un pas dincolo, riscand sa copieze religia (fenomen care s-a mai intamplat in repetate randuri de-a lungul istoriei ).

Intai de toate, daca vedem tot ceea ce se intampla ca 'vartej de energie' care incearca pe de o parte sa-si gaseasca un rost iar pe de alta parte incearca sa se intoarca la sursa, adica in nefiinta, intelegem efectul cu bataie lunga al razbunarii - prelungirea agitatiei. Practic ideea asta mi-a venit gandindu-ma la abordarea din The Secret si ceea ce faceam noi de obicei, adica opusul.

Desigur ca vor aparea doua tabere, unii care vor zice: vrem sa ascedem sa ne integram in absolut (nu in MISA :D) si unii care vor spune: vreau sa ma bucur de existenta si sa fac ce-mi trece prin cap. Si culmea, in fata iubirii absolute, suntem doar doi fii care au apucat-o pe cai gresite, dintre care unul se intoarce mai repede decat celalalt (a se vedea parabola fiului ratacitor si intelesul ei care nu e evident - intrebati mai bine un parinte).

Umbla vorba printe orientalisti ca sufletele noastre si-ar alege intruparea dupa voie sau dupa antecedente, spre a aduna experienta si in final a ascede. Parerea mea la ora actuala e ca nu e tocmai atat de simplu, ca mai sunt posibile nivele pana acolo, cu atat mai mult cu cat sunt atatea dimensiuni si vad ca slabiciuni apar si la unii pe care nu-i percepem in mod obisnuit (vezi exorcizarile) si pe care nu-i consideram in mod obisnuit concetateni pt ca nu stim despre ei prea multe. Deasemenea pun la indoiala fenomenul de channeling, pentru ca desi are logica, cei care il practica sunt destul de dubiosi. Asta inseamna ca i-am judecat si nu e bine, mai bine ii las in pace pana ajung sa inteleg (daca e ceva de inteles).

Pe de alta parte, se cade sa nu ne asumam nimic din ceea ce ni se pare ca 'avem' ca fiind 'al nostru', dat fiind faptul ca suntem temporar aici, ca suntem prea mici si nevrednici si ar trebui sa fim smeriti, etc. Si prin urmare, din smerenie, spunem: Domnul a dat, fie numele Lui binecuvantat (asta cand ne aducem aminte :D) Deci tot un fel de channeling ar trebui sa fie si asta. Mi se pare nostim insa ca au zis unii ca reprezinta fiinte din alta dimensiune care or sa vina sa ne salveze la sfarsitul lumii, dar stii, numai pe membrii cu cotizatia la zi :)) Iar judec - opriti-ma ca e prea distractiv :P

Amintesc cititorului ca aceasta viziune porneste de la limitata mea cunoastere a religiilor si a noilor descoperiri din fizica cuantica precum si Teoria Unificata a Campului si speculeaza practic lipsa de coerenta a explicatiilor aflate 'la limita': energia negativa, posesiunile, biorezonanta, vindecarile prin aces direct la un nivel superior, poate chiar prin pura influienta a gandului asupra realitatii ca in The Secret. In general lucrurile frumoase sunt simple, asa ca mi se pare tentanta ipoteza ca fiintele astea superioare care pasamite suntem noi, ar fi un nivel mai apropiat de unitate, si implicit si de asceza, dar avand in vedere ca cineva poate merge in ce directie vrea, atat spre bine cat si spre.. 'nebine', mai degraba cred ca asceza se poate face de la orice nivel si nu numai prin awareness (constienta) ci si fara sa stii, prin credinta (smerenie). Iar caderea este bineinteles, mai.. incarcata emotional (turbulenta as zice) cand se face mai de sus :D

Lumea nu se sfarseste azi-maine. Mai avem pacate de impacat, "iar timpul e-un ac..."

Scara este foarte mare, mai ales daca luam in considerare dimensiunile celelalte care sunt cu atat mai interesante tocmai pentru ca nu le percepem. Cu toate acestea, legile fundamentale sunt aceleasi si tot universul pare sa tina cont de ele, de fiecare data insa, limitandu-se la nivelul la care se situeaza obvservatorul. Daca-l duce mintea si iese din cutie, 'vede' mai multe, dat tot isi da seama ca... a iesit intr-o cutie mai mare ;) Si as vrea sa subliniez faptul ca deoarece la nivelul nostru "energia se transforma" daca nu este anihilata de o miscare de sens opus, ea se va perpetua sub alte forme (asta e un truism ;).  Astfel, iubirea este echivalenta cu pacea, cu impacarea, ca si fericirea. Iar opusul ei ar sugera agitatia, lupta impotriva unor legi, impotriva firii, practic impotriva directiei generale care caracterizeaza nivelul respectiv. Ceea ce se poate face in acest caz si ne-a fost revelat de atatia si atatia mucenici si prooroci si scrie peste tot in toate cartile, este sa cream o forta care sa anihileze ura, fenomenul negativ. Iertarea. Din experienta stiu (insa) ca asta duce la... nimic. Asta e si ideea. Pentru ca daca o perpetuezi, te agiti in continuare cand ai putea face altceva cu resursele alea (vezi The Secret si ho`oponopono). Si extind asta dincolo de conditia umana, pe principiul ca legile sunt aceleasi indiferent de scara.